Pag.195/ 218
Prin aplicarea măsurilor mai sus menționate, societatea are resurse lichide suficiente pentru a-și onora
obligațiile în toate împrejurările rezonabile preconizate.
Indicatorii de lichiditate oferă garanția acoperirii datoriilor curente din active curente.
Lichiditatea curentă reprezintă raportul dintre active curente și datoriile curente, înregistrând la 31 decembrie
2023 valoarea de 1,26 față de 1,31 la 31 decembrie 2022.
Lichiditatea imediată (testul acid) reprezintă un raport între activele curente diminuate cu stocurile și datoriile
curente, valoarea acestui indicator fiind la 31 decembrie 2023 de 1,23 față de 1,28 la 31 decembrie 2022.
e. Riscuri asociate privind atingerea obiectivelor definite
La data de 31.12.2023, Societatea a continuat implementarea, menținerea și dezvoltarea sistemului de
control intern managerial, prin intermediul direcțiilor de acțiune ale Programului de dezvoltare a sistemului de
control intern managerial pentru anul 2023, având ca bază de reglementare prevederile Ordinului S.G.G.
nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cât și prevederile
Ordonanței Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit analizei și evaluării de risc realizată la data de 31 decembrie 2023, au fost identificate, analizate,
evaluate și sunt în prezent gestionate un număr de 115 riscuri asociate, atât obiectivelor specifice/
activităților/proceselor compartimentelor societății, cât și obiectivelor strategiilor parțiale care derivă din
strategia de dezvoltare a societății, după cum urmează:
• 99 riscuri de nivel ,,tolerabil” – pondere 86,09%;
• 15 riscuri de nivel ,,tolerare ridicată” – pondere 13,04%;
• 1 risc de nivel ,,tolerare scăzută” – pondere 0,87%;
• 0 riscuri de nivel ,,intolerabil” – pondere 0%
Din analiza critică a Registrului riscurilor la nivel de societate revizuit la data de referință 31 decembrie 2023,
se remarcă faptul că, la actuala etapă de evaluare de risc și raportare semestrială, comparativ cu perioada de
evaluare anterioară și în raport de nivelul de tolerare la risc aprobat, tendința și evoluția riscurilor reținute spre
gestionare a manifestat următoarele direcții:
• creșterea numărului total al riscurilor reținute spre gestionare prin registrul riscurilor la nivel de societate,
respectiv la evaluarea de risc și raportarea realizată la data de referință 31 decembrie 2023 sunt
administrate prin registrul riscurilor centralizat la nivelul societății un număr total de 115 riscuri, față de cele
114 riscuri gestionate la data de 30 iunie 2023, ca urmare a introducerii în evidență a unui risc nou de către
una din structurile societății;
• creșterea numărului riscurilor clasificate la nivelul de tolerare ,,tolerabil”, respectiv la 31 decembrie 2023
gestionându-se un număr de 99 riscuri de nivel ,,tolerabil”, față de cele 98 riscuri aflate în evidență la
evaluarea anterioară, înregistrată la data de 30 iunie 2023, ca urmare a reducerii expunerii la risc rezidual
a acestui risc, respectiv trecerii acestuia dintr-o clasă de toleranță inferioară către clasa de tolerare
,,tolerabil”;
• menținerea constantă a numărului de riscuri clasificate la nivelul de tolerare ,,tolerare ridicată”, respectiv la
31 decembrie 2023 gestionându-se un număr de 15 riscuri de nivel ,,tolerare ridicată”, așa cum s-a
constatat și gestionat la evaluarea anterioară la data de 30 iunie 2023;
• menținerea constantă a numărului de riscuri clasificate la nivelul de ,,tolerare scăzută”, respectiv la 31
decembrie 2023 gestionându-se 1 risc de nivel ,,tolerare scăzută”, așa cum s-a constatat și gestionat la
evaluarea anterioară care a fost înregistrată la data de 30 iunie 2023;
• nu au fost identificate riscuri ca fiind clasificate la nivelul de tolerare ,,intolerabil”.
Evoluția și tendința expunerii la riscul rezidual a celor 115 riscuri reținute spre gestionare prin Registrul riscurilor
încheiat la data de 31 decembrie 2023, comparativ cu evoluția expunerii la riscul rezidual înregistrată la
precedenta evaluare de risc realizată la data de 30 iunie 2023, se prezintă astfel:
• 113 riscuri își mențin constantă expunerea la risc rezidual față de evaluarea anterioară;
• la data de 31 decembrie 2023, în raport cu evaluarea anterioară realizată la data de 30 iunie 2023, nu au
fost înregistrate riscuri a căror expunere la riscul rezidual să fi crescut;
• la data de 31 decembrie 2023, în raport cu evaluarea anterioară realizată la data de 30 iunie 2023, un risc
a manifestat o reducere a expunerii la risc rezidual, acesta urcând dintr-o clasă de toleranță inferioară la
clasa de tolerare ,,tolerabil”, față de evaluarea anterioară;
• la data de 31 decembrie 2023, a fost introdus un risc nou spre gestionare prin documentația de risc, de
către una din structurile societății;
• la data de 31 decembrie 2023, nu au fost propuse spre eliminare riscuri din registrul riscurilor.
Pentru buna gestionare a riscurilor, conducătorii structurilor funcționale ale societății, sub coordonarea directă
a Conducerii executive ierarhic superioare și a Comisiei de monitorizare SCIM, au adoptat și implementat
strategiile de risc și măsurile de control intern considerate adecvate, oportune și eficace, în baza analizelor,
monitorizărilor, evaluărilor și a documentației de risc dezbătute în cadrul echipelor de gestionare a riscurilor
proprii, cu rolul de a conduce la eliminarea cauzelor și asigura menținerea sub control a riscurilor, care ar putea
influența la nerealizarea obiectivelor definite, cât și pentru a putea gestiona premisele menținerii expunerii
riscurilor strict în nivelul de tolerare de risc și în limitele de toleranță la risc aprobate de conducerea societății.